Home » D:News » Pasiunile nebănuite ale celor mai mari gânditori ai lumii

Pasiunile nebănuite ale celor mai mari gânditori ai lumii

Publicat: 09.03.2015
Filosofii sunt adesea caracterizaţi drept calculaţi şi cerebrali, pierduţi în propriile gânduri, meditând la sensul ascuns al vieţii, proptindu-şi capul într-o mână. Cu toate că această descriere se potriveşte celor mai mulţi gânditori, aceste minţi luminate nu îşi dedicau chiar tot timpul unor astfel de activităţi. Descoperă vă prezintă câteva dintre hobby-urile celor mai mari filosofi ai lumii.

Socrate – Dansul

Socrate, filosoful care spunea ”ştiu că nu ştiu nimic”, considerat unul dintre cei mai mari gânditori ai civilizaţiei antice, era pasionat de dans. Filosoful renascentist Montaigne spunea despre el că nu a făcut ”nimic mai notabil decât să găsească timp, la bătrâneţe, să studieze muzica şi dansul”.

Xenophon, un student de-ai lui Socrate, a relatat despre admiraţia profundă a mentorului său pentru un tânăr dansator din Syracusan, care a întreţinut atmosfera la o petrecere din 360 î.e.n.

”În timp ce dansa, nicio parte a corpului său nu a rămas nemişcată; gâtul, picioarele şi mâinile la un loc, toate erau exersate. Aşa trebuie să danseze un om, un om care vrea să îşi păstreze mintea şi corpul uşoare”, nota el.

Diogene din Sinope – Bronzatul

Diogene din Sinope, filosof grec din şcoala cinică, a fost unul dintre cei mai controversaţi gânditori ai Greciei Antice. El locuia într-un butoi, pe stradă, cerşea de la trecători şi îi ironiza pe orăşeni pentru modul în care trăiau. Atunci când nu încerca să-i convingă că este nebun, lui Diogene îi plăcea să stea la soare.

Atunci când Alexandru cel Mare, cel care ar fi spus că dacă n-ar fi fost Alexandru şi-ar fi dorit să fie Diogene, l-a întrebat ce vrea de la el, filosoful i-ar fi spus să ”nu-i mai ia soarele”.

Rene Descartes – Optica

Matematicianul francez, ”părintele filosofiei moderne”, avea un hobby mai dificil. În timpul liber, Descartes inventa dispozitive optice pentru a înţelege mai bine cum se refractă lumina.

Immanuel Kant – Fumatul

Kant obişnuia să-şi înceapă zilele cu o pipă. Un bol de tutun şi un ceai verde slab erau lucrurile de care avea nevoie dimineaţa pentru a medita.

Friedrich Nietzsche – O plimbare în pădure

Nietzsche lua o pauză din scrierile sale nihiliste pentru a se bucura de o plimbare de două-trei ore prin pădurile din Elveţia. Acolo se putea bucura de priveliştea unor lacuri şi a Alpilor.

Ludwig Wittgenstein – Muzica

”Socratele modern”, Ludwig Wittgenstein este considerat unul dintre cei mai importanţi logicieni ai secolului al XXI-lea. El s-a născut într-una dintre cele mai bogate familii din Europa, ceea ce i-a permis să se bucure de o cultură muzicală amplă.

În casa familiile sale din Viena au susţinut spectacole numeroşi genii, printre care Gustav Mahler sau Johannes Brahms. Wittgenstein a învăţat să cânte la pian şi la clarinet.

Albert Camus – Fotbalul

Scriitorul francez laureat al premiului Nobel a fost pasionat de fotbal. Camus a fost portar în perioada în care studia la Universitatea din Algiers, însă ”cariera” sa de fotbalist s-a încheiat după ce s-a îmbolnăvit de tuberculoză.

Sursă; Mental Floss

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ